
Sîmbătă, 18 iunie 2016, în parcul „Valea Morilor” a fost marcată Ziua Internațională a Refugiaților.
Evenimentul a fost organizat de către Biroul Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR) împreună cu Biroul Migrație și Azil, Direcția Refugiați și partenerii săi de implementare Centrul de Drept al Avocaților, Centrul de Caritate pentru Refugiați; Asociația pentru Abilitarea Copilului și Familiei „AVE Copiii”.
La festivitate au fost prezenți reprezentanți ai comunității refugiaților, reprezentanți ai guvernului, membrii corpului diplomatic, mass-media, agențiile ONU și societatea civilă.
Orchestra-Model a Departamentului Trupelor de Carabinieri al Ministerului Afacerilor Interne, în cadrul programului, a cucerit oaspeții prezenți cu un recital de melodii. De asemenea au fost expuse standuri cu lucrări ale copiilor refugiați, activități interactive și discursuri oficiale.
Ziua Mondială a Refugiatului (ZMR) a fost marcată pentru prima dată în 2001, fiind sărbătorită în peste 100 de țări.
Notă: Numărul persoanelor strămutate și al refugiaților care fug din calea conflictelor și persecuțiilor în întreaga lume a atins nivelul-record de 65,3 milioane în 2015, a anunțat luni Agenția ONU pentru Refugiați (UNHCR).





