La data de 22 februarie 2017, conducerea MAI a participat la prima reuniune a Comitetului director în cadrul Programului Suportului Bugetar destinat Poliției.
Şedința de lucru s-a desfăşurat în cadrul Inspectoratului General al Poliției (IGP), cu participarea șefului Delegației UE, E.S. Pirkka Tapiola, ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan, viceministrul Dorin Purice, viceministrul, comandant al Trupelor de Carabinieri Ion Ţurcan, şeful IGP Alexandru Pînzari, reprezentanţi ai Delegației UE, angajaţi ai MAI, IGP şi DTC.
Agenda de lucru a inclus mai multe prezentări cu privire la progresele şi perspectivele de viitor în implementarea Strategiei Naționale de Dezvoltare a Poliției pentru anii 2016-2020. Totodată, reprezentanții DTC au adus la cunoştinţa celor prezenţi principalele aspecte cu privire la reformarea Trupelor de Carabinieri şi corelarea dintre Poliţie şi Carabinieri în desfăşurarea activităţilor de menținere, asigurare şi restabilire a ordinii publice.
De asemenea, în cadrul evenimentului a fost prezentat colonelul Mauro Conte, desemnat drept Consilier al Viceministrului, Comandant al Trupelor de Carabinieri din partea Armei dei Carabinieri din Italia. Detaşarea ofiţerului italian a fost posibilă graţie semnării la 3 octombrie 2016 a Aranjamentului tehnic între Departamentul Trupelor de Carabinieri al MAI al Republicii Moldova şi Arma dei Carabinieri din Italia. Expertul va avea misiunea de consiliere în procesul de reformă în baza unui plan stabilit şi aprobat de ambele părţi.




